O, ce nădejde prețioasă am eu când trec prin încercări!
În inimă îmi pune pace și-n gura mea pune cântări!
Și cânt Celui ce poate totul, Celui ce cheamă din mormânt,
Celui ce marea potolește cu glasul Său, cu-al Său cuvânt!
În suflet simt atunci pe Domnul și aripi simt că prind spre cer,
Eu știu că am un loc în slavă, în Țara Tatălui etern!
Ce-ar fi viața fără Domnul aici și dincolo de ea? . .
Deșertăciune doar, iar după, pe veci mi-ar fi atât de grea...
Dar slavă Ție, slavă Ție, Isuse scump, că mă iubești!
Te voi lăuda viața-ntreagă și-apoi pe veci, în slăvi cerești!